BeautyChat: Fall is here!

19:50


Îmi place din când în când să las la o parte toate produsele de frumusețe și să mă bucur de a sta cu voi puțin de vorbă.  Așa că vă recomand și vouă să luați o cană cu ceai sau ciocolată caldă, poate și un biscuite, o pereche de șosete groase, și acum că e totul nice and cozy, hai să povestim câte ceva.
În primul rând aș vrea să vă cunosc pe voi cititoarele mele, și eventualii cititori, așa că v-aș ruga să îmi scrieți și voi câte ceva despre voi, un lucru care v-a făcut să zâmbiți astăzi sau orice altceva. Mi-ar plăcea să știu și eu câte ceva despre voi, pentru că eu vă tot povestesc pe bloguri câte una alta, depinde ce doriți să citiți.

Ultima perioadă nu e tocmai ușoară pentru mine, sunt într-o agitație continuă și simt cum mă cuprinde oboseala și vreau doar să merg acasă, pentru că aici nu sunt acasă. Oricât de ciudat ar suna, nu prea mă mai simt ”acasă” nicăieri, pentru că, pentru mine acasă e mai mult un sentiment decât un loc în care stai și dormi. Mă mișc constant între școală, job, blogging, și încerc să mai am cât de cât și o viață socială.

Mi-am scris gândurile, în toată revolta lor dincolo, așa că nu vă voi înnebuni acum cu asta, ci vreau să vă vorbesc despre toamnă... Da..

Pentru mine toamna e probabil cel mai potrivit anotimp, e ca mine, e și caldă ș rece, e schimbătoare și paradoxală (așa cum a fost astăzi în orașul meu). Pentru mine toamna aduce începuturi sau sfârșituri. Toamna e anotimpul meu.

Că tot suntem pe blogul meu de beauty să vă spun ce îmi place și în materie de beauty și fashion, nu? Ei bine ador toamna, pentru că toamna, avem smokey eyes în tonuri calde, dark lips și multe pulovere drăguțe și cizme. Ador toamna din punct de vedere vestimentar, pentru că pot să combin o grămadă de țesături, texturi și culori. Deci da, când vine vorba de fashion, I love Fall! 

Cât despre ten, se schimbă și el cu toamna, așa că și rutina de îngrijire se mai schimbă puțin. Folosesc uleiurile mai des, exfoliez regulat, pentru că e nevoie și încerc să îi mențin o stare cât mai ok pentru aerul rece și când umed, când uscat de afară.

Voi ce faceți toamna? Cum vă îngrijiți tenul și ce vă place să purtați?

Aștept comentariile voastre și aștept să îmi spuneți câte ceva despre voi, orice, pentru că aș vrea să știu și eu câte ceva despre voi cei care mă citiți.
 
Vă pup și revin curând cu noi postări!

Andreea

You Might Also Like

6 comments

  1. Chiar acum savuram o cană de ceai de la Lipton cu vanilie și caramel. Azi l-am cumpărat așa că a trebuit să îl testez.

    Am făcut și câteva cumpărături, m-am bucurat când am văzut o pereche de pijamale adorabile în C&A. Pijamaua e compusă din pantalon și cămașă ( se încheie cu nasturi ). E un mov - vișiniu și are o mulțime de bufinițe desenate pe ea. Asta-i obsesia mea momentan/ Bufinițele. Până nu îmi iau și o cană cu bufniță nu mă las.

    Apoi am vpzut în vitrină la Kendra parfumul Dahlia Divine de la Givenchy pe care l-am iubit de când l-am testat dintr-o mostră de la revista Elle. Am văzut că au și varianta de 30ml și e 270 lei. Mă bate gândul să îl cumpăr.

    De purtat, sunt în căutarea de pulovere. E mai complicat din cauză că am pieptul mai mare așa că majoritatea puloverelor fiind deja largi mă fac să arăt precum un sac. Am fost prin H&M, C&A, New Yorker... dar parcă nu îmi place nimic din ce văd. Ori sunt prea largi ori sunt din materiale care nu prea arată bine. Mai caut.

    La capitolul cosmetice nu am cumpărat nimic. Șocant :)) Am vrut să cumpăr un unt de corp de la Sabon dar am pus frână că mi-am amintit că mai am un șerbet de corp de la ei din care mai am cel puțin 5 utilizări. Așa că mai aștept puțin după care iau direcția Sabon :))

    Pupici

    ReplyDelete
    Replies
    1. Draga mea Andreea, mă bucur că mi-ai scris. Mi-ai făcut o poftă acum cu ceaiul tău. Hihi^^. Să te bucuri de cumpărăturile făcute, și eu am o obsesie cu pijamalele, le ador, am o grămadă și tot timpul mai vreau, și botoșei...da...botoșei pentru frigul ăsta :)))

      Te pup!

      Delete
    2. Mie îmi plac papucii ăia de casă care arată ca niște ghetuțe dar eu de fel nu am picioarele reci așa că mă apucă toate căldurile dacă stau cu ei.

      Mulțumesc frumos :*


      Am acum un pitic pe creier care mă tot pune să beau ceaiuri. De fel beau mai multă ciocolată caldă că la ceaiuri sunt pretențioasă. Dar acum când mă duc la raionul cu ceaiuri îmi vine să pun câte o cutie din fiecare ceai de fructe , ceai verde... aș fi curioasă dacă există ceai mai ... tomnatic. Știu că Fares au dar parcă aș mai încerca și altele. De la Fares îmi place mult ceaiul de iarnă. Poate pentru că îmi place scorțișoara :D

      Pupici

      Delete
    3. Ei bine draga mea iti recomand acum doua ceaiuri Yogi Tea Green Balance (e atat de buuun si are mesaje dragute pe fiecare pliculet) si de asemenea de la Vedda cel de Mar si Scortisoara, acesta e varsat dar e genial, are feelingul ala de toamna^^

      Si daaa, aceia sunt botosei pentru mine, asa imi place sa le spun :D i love them, sunt prea dragute!

      Delete
    4. Primul ceai e din magazine fizice sau de pe internet? Vedda am tot încercat dar nu îmi plac mie. În general consum: Lipton, Twinings, Forsman ( de pe Tea world ) și ceaiul de iarnă de la Fares. Și mai erau unele prin Lidl, nu mai rețin numele exact, parcă Mayfair. Restul mi se par că au nevoie de prea mult ca să fie concentrat. Iar la mine ceaiul trebuie să fie concentrat. Nu beau cafea, mai ales cafea tare, dar la ceai îmi fac de cap :)))

      Pup

      Delete
    5. Cel de la Yogi Tea e din magazin fizic, magazine naturiste Bio cred ca au, cel putin asta dintr-un stfel de magazin e luat si are o aroma placuta si e destul de puternica fara sa fie prea de tot. Mie imi place mult. De la Vedda e singurul care imi place, cred ca de la scortisoara:)) Si eu imi mai luam din Lidl si am baut cateva si de la Fares. Iarasi sunt fan Roibos, mai ales cu putin lapte...am vazut unul curand Roibos cu aroma de ciocolata, ala clar trebuie sa il incerc :D
      Nici eu nu mai beau cafea asa ca am trecut pe Earl Grey sau pe cele enumerate mai sus si mai are si colega de camera o colectie si tot imi da sa mai gust din ele cate un plic si ma mai indragostesc de cate unul :D

      Delete

Leave me your thoughts

A New Way Of Shopping

Pick'n'Dazzle

Popular Posts