Astor Skin Match Foundation | Review

11:36


Vi l-am aratat de curand, iar pentru ca au existat cateva comentarii legate de el, m-am decis sa ma intorc cu o parere despre el. E un fond de ten pe care nu l-am mai incercat pana acum, insa fondurille de ten Astor incercate anterior mi-au placut sau le-am putut face sa se potriveasca tipului meu de ten. Skin Match, insa este foarte diferit si am sa va spun ce impresie mi-a lasat.

Nu sunt neaparat adepta full coverage, iar acesta are o acoperire destul de mica, dar cred ca poate fi dusa spre mediu, dar eu nu suport sa aplic mai mult de un strat de fond de ten, iar acesta nu a reusit sa imi acopere asa cum as fi vrut aria cu probleme (cea mai buna zi de testat fond de ten e bad skin day). Acest lucru nu m-a deranjat insa, desi fiind bisnuita cu Revlon Colorstay, corectorul nu era ncesar in cazul respectiv. Finish-ul este unul natural, placut, pot sa spun ca nu arata ca si cum ar fi ceva pe ten, nu se agata de zonele usacte (un plus pentru asta), este foarte usor de intins, cu degetele sau cu pensula, si se aplica uniform.



Au fost, insa, doua aspecte care nu mi-au placut, iar asta se datoreaza tipului meu de ten si nuantei mele. Eu sunt foarte deschisa la ten, iar daca pana acum Light me up de la Astor si Perfect Stay aveau o nuanta potrivita pentru mine,  acesta e prea inchis si cam galbui pentru mine si ar fi o nuanta potrivita doar daca as fi bronzata, si e cea mai deschisa nuanta. Al doilea aspect este rezistenta sa. Eu am ten gras, iar dupa cateva ore am inceput sa observ un usor luciu in zona nasului si pe frunte, pe obraz nu e deranjant.

Il recomand unor persoane cu ten normal sau uscat, datorita texturii sale. Sincera sa fiu mi-a placut cum arata chiar dupa aplicare, insa datorita tipului meu de ten mie nu mi se potriveste. De aseenea daca aveti zone mai uscate, nu va arata urat cand va fi aplicat peste ele, nu se strange in liniile de sub ochi, ceea ce din nou e un plus. Nu il recomand persoanelor cu ten gras, pentru ca nu va rezista pe ten.



Skin type: Normal, Dry
Finish: Natural, Skin-like
Lasting power: About 4 hours on oily skin, probably higher on normal and dry skin
Shade range: Could be better, targeted to more warmer skin tones
Coverage: Light to medium
Alternatives for oily skin: Astor Perfect Stay 24h (review here)
Best application method: Buffing brush or fingers

KISSES,
ANDREEA

You Might Also Like

6 comments

  1. O buna prietena si-a cumparat acest produs si nici ei nu i s-a potrivit nuanta (tot cea mai deschisa), desi am impresia ca tenul ei este usor mai inchis decat al tau. Am machiat-o la un moment dat si atunci am avut ocazia sa vad cum functioneaza Skin Match... Nu m-a impresionat. Asa cum spuneai si tu, nu acopera suficient si eu cred ca nu arata exceptional in mai multe straturi. Daca as avea de ales intre el si un BB/CC, as alege ultima varianta. In cazul fondurilor de ten, eu prefer ceva cu acoperire medie, care sa faca fata zilelor in care pielea mea o ia razna.
    Te pup!!
    www.beautyandbargainsbyr.wordpress.com

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu sunt pe nuanta 150 Buff Revlon, aceea e nuanta mea, si e destul de deschisa, iar acesta mi-e foarte inchis, l-am folosit dupa ce am aplicat o lotiune usor autobronzanta pe corp ca sa se potriveasca cat de cat. Mie imi place si sheer coverage din cand in cand, cand nu am mari probleme (good skin days, sunt rare totusi), dar acesta e meh...
      Kisses

      Delete
  2. Noroc ca ai facut review.. eu folosesc tot prima nuanta la toate fondurile de ten si chiar si alea se mai intampla sa fie cam inchise.. nu am sa il achizitionez pe acesta..

    Julia | juliahasch.com

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stiu ca tu ti-ai manifestat interesul pentru el, asa ca am tinut cont si dupa ce l-am testat am decis sa vin si cu articolul :D Mie nu mi-aplacut deloc din cauza aspecteleor mentionate
      Kisses

      Delete
  3. nici eu nu l-am folosit, folosesc de putini ani fond de ten, cam de 2 si cel mai mult mi-a placut Lancome!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Din pacate nu am incercat niciun fond de ten high end pana acum, desi as vrea de la Lancome si Estee Lauder *sigh*
      Kisses

      Delete

Leave me your thoughts

A New Way Of Shopping

Pick'n'Dazzle

Popular Posts