Citatul de mai jos mi-a ramas in minte inca de cand l-am vazut prima data. L-am citit de vreo 3 ori, l-am evitat si iar m-am intors la el. Am simtit ca parca imi aminteste ca am renuntat la o pasiune pe care nu trebuia sa o dau la o parte, ci trebuia sa o dezvolt concomintent cu toate activitatile mele, mai putin artistice, dar care m-au transformat in ceea ce sunt astazi. 

Eu sunt inginer, si inca studenta la master, iar undeva in interiorul meu mai exista inca o bucatica dintr-o fata care acum cateva veri (cam multe veri) avea un caiet de schite, cu foi groase, usor grunjoase, texturate, foile dintr-un caiet de pictura pe care il lua cu ea atunci cand voia sa creeze ceva, cand voia ca lucrurile pe care si le imagina sa se transpuna pe hartie. Imi aduc aminte si acum cum am petrecut o vara intreaga incercand sa desenez unele personaje din Marvel sau alte benzi desenate gasite pe net, cum nu aveam habar sa desenez un trandafir, dar prin perseverenta am reusit sa il vizualizez si sa il conturez, cum incercam sa fac portrete... autoportretul... 

A trecut destul de mult timp de cand am realizat un tablou, de cand pot sa spun ca am desenat, si nu, nu pun la socoteala fiecare mazgalitura cu iz artistic pe care o fac pe post-its, desi uneori cred ca acolo imi las o bucatica din ceea ce inca mai striga ca vrea sa se desfasoare. Mi-am dat seama ca de cativa ani incoace sunt multe lucruri care imi plac si care ma definesc pe mine pe care le-am abandonat pentru a obtine o diploma, pentru a dobandi cunostintele necesare pentru a avea un job in domeniul in care lucrez acum, pentru ca eram mult prea obosita sa mai pot sa mai fac ceva legat de asta... 

Blogul a devenit pentru mine modul meu de a ma exprima cu totul altfel si de a-mi pune creativitatea in miscare si pentru a o mentine in viata. Chiar daca de fiecare data cand mi se punea intrebarea asta acum vreo 2 ani si ceva cand l-am deschis ma fastaceam putin pentru ca nu stiam ce sa spun, acum pot sa afirm ca e modul meu de exprimare, ca e o pasiune care pe mine ma face  fericita, ca vreau sa pot oferi ceva de ajutor celor care au nevoie.  Poate ca nu am mai pictat in ulei sau nu mi-am terminat ultimul tablou inceput inainte de anul I de facultate, nu mi-am luat inca tableta aia grafica pe care tot spun ca o iau, dar am inceput sa fac fotografii, de la fotografiile pe care le vedeti frecvent pe blog pana la portrete si autoportete, si sper ca imi voi putea extinde aria. Scriu, si poate ca nu scriu asa cum mi-as transpune gandurile, intr-o nota mult prea personala decat as vrea aici pe blog, dar o fac uneori pentru mine, pentru ca toate bucatelele astea care ne fac pe noi, mai mult sau mai putin artisti, sunt atat de importante.

Sa ma intorc acum la mesajul pe care voiam de fapt sa il trimit si pe considerentul "if you're waiting for a sign for something, this is it" vreau sa-ti spun sa te uiti putin la ceea ce simti ca vrei sa faci, la ceea ce simti ca nu vrei sa se piarda pentru ca jobul tau e de a sta la un birou in fata a 2 sau 3 monitoare, iar scrisul la tastatura  e modul tau de exprimare. Cu siguranta mi-ar fi placut ca toata viata mea sa fie inconjurata de arta, de muzica, de picturi, dar nu mi-as schimba deciziile care m-au dus spre ceea ce fac astazi, dar vreau sa pot sa imi dezvolt mai mult partea artistica, si cred ca fiecare dintre noi care simte nevoia de a se exprima artistic, ar trebui sa o faca, chiar daca asta  inseamna sa scrii pe un blog, sa scrii un jurnal, o carte, poezii, sa desenezi, sa colorezi, sa faci cutii de lemn decorate, fotografii, bricolaj... posibilitati sunt nenunmarate, dar nu trebuie sa ai regretul peste cativa ani ca nu ai luat lectiile alea de pian, ca n-ai invatat inca melodia preferata la chitara, ca nu ti-ai facut inca blogul ala de gatit la care tot visai, ca n-ai montat niciodata filmarilea alea din vacanta...

Nu lasa sa se piarda, transforma-le in arta!