HUDA BEAUTY SMOKEY OBSESSIONS | Review & Swatch
20:43Huda Beauty a devenit un brand foarte indragit si cunoscut, mai ales in online, si nu cred ca mai e cineva pasionat care sa nu fi auzit, macar, de produsele lansate de Huda Kattan. A inceput cu genele false, apoi produsele pentru buze, rujuri lichide si creioanele de conturi, iar apoi au aparut paletele de farduri si fondul de ten. Paletele de farduri mi-au atras atentia instant, si desi paletele mari sunt foarte frumoase, nu simteam nevoia neaparata sa le am in colectie, am foarte multe palete de farduri deja. Totusi, cand a aparut suita de palete Huda's Obsessions am devenit brusc interesata.
Paletele sunt destul de mici, dar sunt compacte, au 9 farduri fiecare, in diverse texturi, paleta are si oglinda, ceea ce o face perfecta pentru luat in calatorii. Schemele cromatice sunt placute, si cred ca daca simtiti ca aveti nevoie de o completare a colectiei cu nuante electrice, mauve, marouri si nuante de portocaliu, exista o paleta care sa imbine frumos nuantele din categoriile mentionate anterior.
In Sephora am gasit Smokey Obsessions si Mauve Obsessions, iar eu am ales paleta Smokey, pentru ca nuantele sunt mult mai apropiate de ceea ce folosesc eu in mod normal pentru un machiaj. Desi Mauve Obsessions este foarte frumoas, culorile nu m-au atras la fel de mult, fiind o paleta cu o cromatica specifica si care are nevoie si de o alta pentru completare, nu ma refer ca nu puteti crea un machiaj doar cu ea, ci ca nu este chiar cea mai versatila.
4 farduri mate si 5 farduri cu irizatii, mai mult spre metalice in nuante neutre. Fardurile mate au o textura foarte placuta, sunt foarte pigmentate si sunt foarte usor de aplicat si estompat. Faptul ca paleta are o nuanta de negru mat mi se pare un plus, pentru ca astfel are mult mai multa versatilitate. Nuantele metalice au o textura interesanta, sunt niste pudre foarte fine si cremoase si cea ma buna metoda de aplicare este cu ajutorul degetelor. In general fardurile sidefate sau metalice se aplica mult mai bine cu degetele, iar acestea nu fac execeptie. De asemenea, daca folositi un spray de fixare veti intensifica foarte frumos culorile si veti obtine un aspect de folie, metalic. Nuanta de argintiu este putin diferita de celelalte farduri, avand niste particule ceva mai mari in compozitie si ofera un efect de glitter, dar este foarte frumos aplicat singur sau peste unul din celelalte farduri sidefate din paleta.
E o paleta foarte faina, imi plac mult nuantele si texturile si mi se pare o paleta foarte versatila, atat pentru machiaje de zi, cat si de seara, iar faptul ca este micuta o face sa fie perfecta pentru calatorii. Sunt nuante pe care eu le-as purta incontinu, iar pentru calitatea sa, paleta isi merita pretul.
2 comments
*needs*.. si ajunge din ce in ce mai sus in top si varianta asta smokey, desi initial era singura care nu ma tenta atat de mult :)) dammit -_-
ReplyDeleteE faina tare de tot, I love it! Mie imi place ca e super purtabila si micuta, versatila, nu am nevoie de inca o paleta pe langa ea.
DeleteLeave me your thoughts